Saptamana asta am dat peste un curs scurt, cateva materiale video, despre cum incepi miscarea cand corpul nu mai are nicio putere in el.
Nu era nimic complicat, dar mi-a ramas un singur lucru in minte, ca nu conteaza cat de mult faci, conteaza doar sa faci ceva, oricat de mic.
Eu lucrez in ture, asa ca ritmul meu e mereu dat peste cap, unele saptamani dorm ziua si sunt treaza noaptea, altele invers, si corpul parca nu mai stie nici el ce ora e.
Dupa o tura de noapte parca nici nu mai am putere sa ridic bratele, darmite sa fac vreun exercitiu ca lumea.
Am incercat totusi ce spunea in curs, adica nu m-am gandit la un antrenament intreg, m-am gandit doar la un pas, o ridicare de pe scaun, un tur prin bucatarie.
Merg des singura la film, mai ales cand am liber ziua si restul lumii e la munca, si am observat ca dupa ce stau in picioare la coada, apoi tot filmul asezata, corpul se simte altfel decat dupa o tura intreaga stand in picioare… nu stiu sa explic exact cum, dar e alta oboseala.
Am inceput sa notez pentru mine, nu ca sa arat cuiva, doar ca sa vad daca fac ceva sau nu.
Primul lucru pe care l-am inteles e ca nu are rost sa ma compar cu cineva care are alt program de viata, ma epuizez si mai tare asa.
Al doilea lucru e ca zilele in care adorm tot mai tarziu, care in ultima vreme sunt cam toate, nu trebuie sa fie zile pierdute, pot sa fac tot un pas mic inainte de somn, chiar daca acel somn vine pe la ore ciudate.
Pai nu stiu daca asta se numeste antrenament sau doar o incercare de a nu sta complet pe loc, dar dragilor, pentru mine acum, la inceput de tot, e deja ceva.
