Azi dupa amiaza am stat la mama in bucatarie si am vazut-o cu andrelele in mana, face un pulover, a inceput acum vreo 3 saptamani si deja i-a iesit spatele intreg!
Stateam si ma uitam la ea cum trece lana printre degete, atat de repede si de sigur, ca la 71 de ani inca are mainile astea puternice, nu-i tremura nimic.
Eu am incercat sa tin andrelele vreo 5 minute, sa vad daca pot sa invat, si dupa 2 randuri m-au durut incheieturile ca de la 100 de ani parca.
Stiu ca de cand lucrez pe ture nu mai am putere deloc in brate, mereu imi spun ca de maine incep ceva, un exercitiu, orice, si tot amanam.
Vazand-o pe ea m-am gandit ca poate ar trebui sa incep si eu cu ceva mic, nu neaparat impletit, dar ceva cu mainile, sa vad ca mai pot si eu.
In primul rand ma bucur ca o am langa mine sa o pot privi asa, la o cafea, fara graba, in al doilea rand recunosc ca m-a apucat un pic de invidie buna, ca eu am 52 de ani si ea 71 si nu stiu ce sa mai zic despre asta ma…
A zis ca-i mai trebuie vreo 2 saptamani pana termina puloverul, e pentru nepotu-su, culoarea aia gri o alesese special ca el nu vrea nimic colorat.
Oricum, dragilor, azi am adormit iar tarziu, trecut de ora 2, si tot ma gandeam la andrelele alea si la cat de linistita parea mama in timp ce lucra, ca un fel de meditatie fara sa stie ea ce e aia meditatie.
Nu stiu daca are legatura cu ce trecem noi toti aici, dar mie mi-a facut bine sa stau langa ea o ora fara sa fac nimic altceva, doar sa privesc.