Ieri, intre doua ture, m-am oprit o clipa pe strada si am ridicat capul.
Pe un balcon era un steag curcubeu, tot mototolit de ploaia de weekend, atarnat strambe langa un copac care se misca usor.
Nu stiu de ce m-a oprit exact locul ala.
Cand lucrez in schimburi uit sa mai privesc in sus, trec cu capul in pamant gandindu-ma la cate ore mai am pana ajung acasa sa dorm putin.
Steagul parca era si el obosit, mototolit de-a binelea, dar tot statea acolo, agatat, nu cazuse.
M-am gandit ca si eu sunt cam asa in ultima vreme, cu programul asta care mi-a intors zilele cu susul in jos si cu ora de culcare care tot se muta mai tarziu.
Cerul din spatele lui era insa curat, un albastru linistit, si mi-a placut foarte foarte mult contrastul cu culorile alea aprinse de pe panza!
Am stat asa poate un minut, nu mai mult, dar mi-a prins bine pauza aia mica…
Cred ca de-aia am si facut poza, ca sa-mi amintesc ca uneori e de-ajuns sa ridici putin capul.
Va pup, dragilor!