Am dat peste un carnetel vechi azi, uitat sub niste hartii pe birou. Avea coperta indoita la un colt, de cat a stat inghesuit acolo intre alte lucruri.
L-am deschis asa, din curiozitate, desi stiam ca n-am timp sa stau mult. Primele pagini erau pline de notite de-ale mele de acum multa vreme. Liste, cifre mazgalite, cate un nume subliniat de mai multe ori ca sa nu uit sa sun pe cineva.
M-am uitat la scrisul ala si nici nu-mi mai aduceam aminte de ce notasem jumatate din lucruri. Dar am recunoscut graba din litere, cum se inghesuiau spre marginea paginii cand suna telefonul in timp ce scriam.
Am pus pixul langa carnetel si am ramas asa cateva clipe, fara sa scriu nimic nou. Doar am privit paginile alea vechi, cum stateau langa laptopul deschis, cu ecranul stins de la atata asteptare.
Ciudat cum un carnetel poate sa tina in el atatea zile de munca fara sa spuna nimic despre ele cu adevarat. Doar niste litere inclinate si o coperta indoita care arata ca a fost folosit mult, nu de podoaba pe birou.
Seara, cand ma ridic de la birou dupa atatea ore stat in picioare pe la ghiseu, imi mai trece prin gand sa scriu si eu ceva acolo, nu doar liste, ceva simplu, despre ziua aia.
L-am pus inapoi langa tastatura, cu gandul ca poate diseara ii mai adaug cateva randuri.