Soare palid dimineața asta, dar tot e soare, nu ceață!
Noaptea a fost lungă. Copilul s-a trezit de mai multe ori, s-a scărpinat prin somn, iar eu m-am trezit după el de fiecare dată. Am stat cu mâna pe spatele lui până s-a liniștit iar. Așa se duc nopțile de la o vreme încoace.
Dimineața am deschis prăvălia cu ochii pe jumătate închiși. Am pus cafeaua, am aranjat rafturile, am șters praful de pe tejghea, am așteptat primul client uitându-mă pe geam la strada goală. Clienta de dimineață a întrebat dacă sunt bine, i-am zis că da, doar obosită.
După-amiaza a fost liniște în prăvălie, nimeni n-a mai intrat o vreme, m-am uitat pe rafturi și am rearanjat un colț care oricum nu avea nevoie de nimic.
Seara, cât copilul dormea în sfârșit, am scos chitara din cutie. N-am mai atins-o de multișor. Degetele nu mai știau unde să calce pe corzi, am cântat strâmb un acord și m-am oprit acolo, pe canapea, cu chitara în brațe.
Cartea de pe noptieră stă tot la aceeași pagină de câteva zile. Îmi tot zic că anul ăsta citesc mai mult, dar seara nu mai rămâne nimic din mine pentru asta.
Nu e nimic grav. E doar o zi cu soare palid și cu mine puțin obosit, atâta tot.