Nu stiu nici eu de unde sa incep azi, ma scuzati ca scriu asa, dar simt ca trebuie sa scot ceva din mine pentru ca nu mai pot sa tin totul inauntru.
De vreo trei saptamani tot incerc sa fac ceva, orice, sa merg macar putin, sa ma misc, si nu reusesc nici macar zece minute fara sa simt ca picioarele nu ma mai tin.
Nu e vorba doar de mancarime, desi si aia e tot acolo, noaptea mai ales, cand lucrez in tura de noapte si dimineata cand ajung acasa nu mai stiu daca sa dorm sau sa stau treaza pana seara, si corpul meu parca nu mai stie nici el ce ora e.
Am 52 de ani si simt ca n-am mai avut atata putere in mine de cand eram tanara, dar nu in sensul bun, in sensul ca acum nu mai am deloc.
Saptamana trecuta am incercat sa fac curatenie in bucatarie, ceva simplu, si dupa un sfert de ora m-am asezat pe scaun si am stat asa vreo douazeci de minute fara sa pot sa ma ridic la loc.
Nu stiu daca e de la lipsa de somn, ma culc tot mai tarziu in ultima vreme, acum vreo doua saptamani ma culcam pe la unu noaptea si acum ajung sa adorm pe la trei, patru, si tot programul asta de tura imi da peste cap orice incercare de rutina.
Ma gandeam ca poate daca ma odihnesc bine o noapte intreaga o sa fie mai bine dimineata, dar nu prea am parte de nopti intregi, intre mancarime si ganduri care nu ma lasa in pace.
Sotul meu, cand mai vede ca stau asa, imi spune sa nu mai muncesc atat, dar el nu stie cum e cand esti singura in tura si nu ai pe cine sa lasi sarcinile astea.
Ieri am fost singura la film, cum fac de multe ori in ultima vreme, pentru ca acolo macar nimeni nu ma vede cum arat cu adevarat si nu trebuie sa vorbesc cu nimeni, doar stau in intuneric doua ore si ma las dusa de povestea de pe ecran.
M-am gandit mult in sala aia goala, pentru ca eram doar eu si vreo trei oameni imprastiati prin scaune, m-am gandit ca de fapt de cand am inceput sa am problemele astea cu pielea am inceput sa ma retrag tot mai mult din tot ce faceam inainte.
Nu mai merg la plimbari cu prietenele, nu mai fac nimic care sa-mi ceara sa fiu vazuta prea mult la lumina zilei, si asta nu are legatura doar cu pielea, are legatura si cu faptul ca pur si simplu nu mai am energie sa fac fata unei zile normale.
Primul lucru care ma sperie e ca nu mai stiu ce inseamna sa ma simt bine in corpul asta, iar al doilea lucru, poate mai greu de spus, e ca incep sa cred ca poate asta e cum va fi de acum inainte.
Am incercat de cateva ori sa fac niste exercitii usoare, le-am gasit intr-un caiet vechi de acum vreo cinci ani cand eram intr-o forma mai buna, si dupa a treia zi la rand am renuntat pentru ca ma dureau umerii si genunchii de parca as fi facut ceva foarte greu, desi n-am ridicat nimic mai greu de o sticla de apa.
Nu stiu daca e normal sa te simti asa de slabita la varsta mea, imi tot spun ca poate e doar o perioada, dar perioada asta tine de vreo doua luni deja si nu vad nicio schimbare in bine.
Colega de la munca, care e mai tanara, mi-a zis intr-o noapte de tura, cand am stat amandoua la o cafea in pauza, ca eu muncesc de parca as vrea sa dovedesc ceva, si poate are dreptate, nu stiu, dar nu stiu nici sa ma opresc.
Dragilor, nu scriu asta ca sa-mi spuneti ce sa fac, stiu ca voi ati trecut prin multe si va respect pentru asta, doar simteam nevoia sa spun undeva ca sunt obosita, foarte obosita, si ca nu mai stiu de unde sa apuc firul.
Ma uit la mainile mele cand stau in autobuz spre casa dimineata devreme, si mi se par mainile altcuiva, mai batranie decat ar trebui, mai slabe decat le tin minte.
Poate saptamana viitoare incerc iar sa merg putin afara, poate doar pana la coltul strazii si inapoi, nu mai indraznesc sa-mi pun obiective mari pentru ca de fiecare data cand nu le ating ma simt si mai rau decat inainte.
Nu am o concluzie de tras din toate astea, doar voiam sa spun ca exista si nopti ca asta, in care stau si scriu la telefon in loc sa dorm, si ma intreb daca mai are cineva zile la fel de goale ca a mea de azi…