Aseara, dupa tura de noapte, m-am asezat pe treptele din fata blocului si n-am mai putut sa ma ridic vreo 5 minute.
Eram slaba slaba, fara nicio putere in picioare, desi nu facusem nimic special, doar am urcat de la parcare pana la intrare.
De vreo 2 luni tot amana sa incep ceva, orice, ca sa nu mai fiu asa. Stiu ca trebuie sa fac ceva pentru corp, nu doar pentru piele, dar nu stiam de unde sa incep. Acum, cand scriu asta, mi-am dat seama ca de fapt am inceput deja, doar ca n-am observat pana acum cateva zile.
Lucrez in ture de foarte multi ani, insa in ultima vreme parca s-a stricat de tot ritmul. Acum 3 saptamani ma culcam pe la ora 23 si ma trezeam pe la 7. Acum ajung sa adorm abia pe la ora 2 noaptea, chiar si in zilele libere. Nu stiu exact de ce, poate corpul s-a obisnuit sa fie treaz noaptea de-atatia ani de tura, poate e de la mancarimea aia care se agraveaza exact cand vreau sa adorm.
Pielea a fost mai buna vara asta, dar de vreo saptamana iar a inceput sa ma mananice pe brate si in spatele genunchilor, mai ales noaptea. M-am trezit de 3 ori intr-o singura noapte saptamana trecuta, ma scarpinam prin somn fara sa-mi dau seama.
Acum, la inceput de toamna, aerul e mai uscat si simt ca pielea trage mai tare. Nu stiu daca e de la aerul conditionat de la munca sau chiar de la schimbarea de sezon, dar oricum am inceput sa dau cu crema mai des, de 3-4 ori pe zi, nu doar dimineata si seara cum faceam inainte.
Dermatologul mi-a zis data trecuta ceva ce tot ma gandesc:
“Cand corpul e obosit de tot, pielea e printre primele lucruri care arata asta.”
Nu stiu daca e chiar asa, dar am zis sa incerc totusi sa fac ceva, cat de mic.
In primul rand, am inceput sa merg pe jos, nimic exagerat. Prima data am mers doar 10 minute, pana la magazinul de langa bloc si inapoi. A 2 zi m-a durut tot corpul, ma, de parca as fi alergat un maraton, desi stiu bine ca a fost o plimbare de nimic. Am continuat totusi, de vreo 5 ori pana acum, cate 15-20 minute, seara, cand nu am tura.
In al doilea rand, am incercat niste intinderi simple dimineata, vreo 5 minute, pe care le-am gasit undeva acum multi ani si le tin minte cat de cat. Nu stiu daca ajuta cu adevarat la ceva, dar macar simt ca fac ceva, si asta conteaza pentru mine acum.
Colega de la munca, care stie ca am probleme cu pielea de multa vreme, m-a vazut alaltaieri si mi-a zis:
“Iar ai cearcane, ma. Dormi cat de cat?”
N-am raspuns mare lucru, doar am dat din cap si am zambit putin. Ce sa-i spun, ca de fapt nu mai stiu nici eu cand am dormit ultima data ca lumea, o noapte intreaga, fara sa ma trezesc de 2-3 ori.
Weekendul trecut am fost singura la cinema, cum fac de multe ori in ultima vreme. Am vazut un film oarecare, nu mai retin nici titlul exact acum, dar tin minte ca a fost prima data in saptamana aceea cand am stat 2 ore fara sa ma gandesc la nimic, nici la tura de a 2 zi, nici la brate. Mi-a placut linistea de acolo, intunericul, faptul ca nu trebuie sa vorbesc cu nimeni.
Uneori ma gandesc ca poate asta e tot ce pot face acum, o plimbare mica, o crema data la timp, un film singura intr-o sala goala. Nu e mult, dar e ceva, si dupa atata timp in care n-am facut nimic pentru mine, mi se pare un pas.
Nu stiu daca merge sa numesc asta un inceput de recuperare sau doar o incercare mica intr-o perioada grea. Poate amandoua. N-am nicio concluzie mare de tras, doar am vrut sa scriu undeva ce am facut in ultimele 2 saptamani, ca sa nu ramana doar in capul meu.
Dragilor, daca cineva mai lucreaza in ture si simte acelasi lucru cu somnul care se muta tot mai tarziu, mi-ar placea sa stiu ca nu sunt singura cu asta. Restul, o sa vad cum merge mai departe.