Aseara iar acelasi lucru. Copilul s-a trezit pe la ora 2 si a inceput sa se scarpine, l-am tinut de maini sa nu se raneasca mai tare, asa pana spre ora 4 cand a adormit la loc.
Cam de 3 saptamani merge tot asa. Nu in fiecare noapte la fel de rau, dar destul de des cat sa nu mai stiu cum e sa dorm 6 ore la rand fara sa ma trezesc.
Ma gandeam azi cand am deschis magazinul ca nici eu nu mai stiu cum arata o zi normala. Sunt singura acolo, deschid la 9, inchid la 7, si pe la mijloc incerc doar sa tin ochii deschisi ca lumea. Azi mi-a zis un client ceva si i-am raspuns aiurea, nici nu am prins bine ce m-a intrebat, atat eram de dusa.
Anul asta imi zisesem ca citesc mai mult. Am 2 carti incepute de prin ianuarie, stau pe noptiera si ma uit la ele, atat, nush daca le mai termin vreodata anul asta.
Am si o chitara, am inceput sa o reinvat de anul trecut, ma bucuram cand prindeam un acord nou dupa cateva incercari. De 2 saptamani nu am mai luat-o in mana deloc. Nu am de unde sa scot energie sa exersez cand stiu ca peste cateva ore trebuie sa ma trezesc iar dupa el.
Nush, cred ca cel mai greu nu e noaptea in sine, e ca a 2 zi tot trebuie sa functionezi ca un om normal, sa vorbesti cu clientii, sa faci comenzi, sa zambesti la magazin de parca ai dormit bine. Si pana seara tot la scarpinat te gandesti, ca stii ca vine iar noaptea.
Ma opresc aici, oricum scriu mult de obicei… aveam doar nevoie sa scriu undeva ce am pe suflet.