Noaptea trecuta iar nu am inchis ochii aproape deloc. Fetita mea s-a scarpinat pana s-a trezit plangand si dupa aia am stat impreuna pe hol ca sa nu-l trezim si pe tata. Cum sa spun… parca de cateva saptamani e mai rau decat era la inceput, desi tot ce am facut pana acum parea sa mearga un pic.
Ziua sunt in magazin, singura acolo toata ziua, si simt cum imi cad pleoapele intre clienti. Seara ajung acasa si nu mai am chef de nimic, doar sa ma culc, dar nici somnul ala nu e somn adevarat pentru ca ma trezesc la fiecare zgomot ca sa vad daca s-a scarpinat iar.
Am incercat sa schimb cate ceva in rutina de seara, cremele pe care le stiam, baia mai scurta, hainele mai largi, nimic nu pare sa tina mai mult de o noapte. Ma rog, poate ma astept prea repede la o schimbare.
Ma gandeam ca anul asta imi propusesem sa citesc mai mult, cartea e tot pe noptiera nedeschisa de cand am cumparat-o, si chitara pe care am inceput sa o reiau de curand a stat muta de zile bune. Nu ma plang de asta, doar constat ca nu mai ramane loc pentru nimic din ce e al meu.
Sotul zice ca trece, ca e o etapa, dar el doarme dus alaturi in timp ce eu numar minutele pana se lumineaza afara. Nu stiu daca sunt doar epuizata si vad totul mai negru sau chiar e o perioada mai grea acum.
Voi cum faceti cand nu mai dormiti aproape deloc noptile astea, cum reusiti sa mai functionati normal cand se lumineaza? Scuze de atata scris, aveam nevoie sa scriu undeva.