Azi noapte baietelul meu s-a trezit de 4 ori, o data plangea ca il mananca la ceafa, alta data doar se foia si respira greu, si eu am stat cu ochii deschisi langa el ascultand fiecare miscare, pana pe la ora 5 cand am renuntat sa mai incerc sa dorm si am ramas asa, cu mana pe spatele lui.
Dupa ce a adormit el pe la ora 6, eu am mai stat vreo 20 de minute uitandu-ma la tavan, apoi am auzit alarma si am stiut ca ziua incepe oricum.
Dimineata am deschis magazinul tot eu, singura, ca de obicei, am zambit clientilor, am dat rest, la un moment dat am incurcat banii si a trebuit sa recalculez de 2 ori in fata unui client care astepta, ma rog, s-a rezolvat, dar am simtit cum ma ia cu cald de rusine.
Chitara mea sta de vreo 3 saptamani in colt, neatinsa, imi promit seara ca maine incep iar, dar seara vine si eu cad langa el, nu mai am putere nici pentru un acord.
Cartea pe care voiam sa o citesc anul asta e tot la pagina unde am lasat-o luna trecuta, nici nu mai stiu exact povestea, doar ca imi place coperta si ca stateam sa o rasfoiesc inainte sa incepem cu toata perioada asta.
Nu stiu, ma rog, nu scriu ca sa ma sfatuiasca cineva, stiu ca suntem abia la inceput si ca poate peste cateva luni o sa privesc inapoi si o sa mi se para altfel, dar acum e greu, e greu in fiecare seara la fel, cu aceeasi crema, aceleasi cearceafuri de schimbat, acelasi somn pe jumatate.
Nu am mai simtit de mult ca fac ceva doar ptr mine, totul e programat in jurul lui, cremele, orele de aplicat, spalatul.
Ma uit la magazin, la instrument, la cartea aia, toate stau pe loc asteptandu-ma, si eu stau pe loc asteptand o noapte intreaga de somn.
Scuze de atatea randuri, aveam nevoie sa le pun undeva.