Nu stiu de unde sa incep, ma tot invart de vreo saptamana in jurul acelorasi ganduri si nu reusesc sa le pun undeva sa se aseze linistite.
Am interviu pe 14 luna asta pentru o schimbare la job, ceva ce mi-am dorit demult, dar de cand am primit mailul de confirmare parca mi s-a blocat ceva in piept, chiar daca stiu ca ar trebui sa fiu bucuros! Ma uit la anunt, il recitesc, ma gandesc ce sa raspund la intrebari, si dupa 10 minute ma trezesc ca m-am uitat pe geam fara sa mai stiu ce citisem.
Intre timp mai am inca doua nunti de prieteni pana la finalul lunii viitoare. Ma bucur pentru ei, sincer, dar cand vad invitatiile puse una langa alta pe frigider imi vine sa le dau jos si sa nu ma mai gandesc o vreme la nimic din toate astea.
Mama m-a sunat aseara sa ma intrebe iar cu cine merg la nunti, daca am pe cineva, cand ma asez si eu la casa mea. I-am spus ca acum ma ocup de job, ca e destul de mult pe cap, dar simt ca de fiecare data cand las balta discutia ramane suspendata undeva si o gasesc data viitoare exact la fel.
Chitara sta in colt de 3 saptamani. Am inceput sa o reiau dupa multi ani, imi facea bine sa exersez seara macar 20 de minute, si acum nici nu ma mai uit la ea. Parca imi e frica sa o iau in brate ca sa nu vad ca am uitat iar tot ce invatasem.
Azi am incercat sa stau linistit, doar sa respir si sa las gandurile sa treaca fara sa le tin, dar dupa vreo 2 minute mi-a venit in cap interviul, apoi nunta, apoi ca n-am exersat, si tot asa, un cerc care nu se mai termina…
Nu stiu daca e normal sa fie atat de greu doar sa stai cu tine insuti fara sa faci nimic. Credeam ca dupa cateva sedinte o sa fie mai usor sa opresc valul asta, dar de fapt parca il observ mai clar acum, si asta ma epuizeaza si mai tare.
Seara asta am renuntat, am stins lumina mai devreme, m-am uitat in tavan pana am adormit. Nu am rezolvat nimic, dar cel putin nu m-am mai luptat cu mine sa gasesc o solutie in seara asta.