Stau jos abia acum, dupa tura, picioarele iar umflate ca de fiecare data dar nu mai zic nimic, m-am obisnuit cu asta de mult.
Cel mic a adormit mai repede ca de obicei si eu am ramas cu telefonul in mana fara sa fac nimic, doar ascult casa asta linistita ca nu prea am parte de asa ceva.
Mai devreme am dat un mesaj unei femei de pe un grup de-al nostru, vindea un scaunel de plastic pt copii, l-am luat pe loc, macar nu mai sta pe jos cand mananca, si mai economisim si noi cate ceva.
Caietul de la curs tot pe masa din bucatarie, nedeschis de cand l-am pus acolo, il vad in fiecare seara cand trec pe langa el si tot amana…
Nu stiu de ce scriu asta aici acum, doar am simtit nevoia sa (las undeva) gandurile astea inainte sa adorm si eu.