Nu stiu bine cum sa pun asta in cuvinte dar azi dupa nunta ma tot gandeam ca ar trebui sa fiu fericit pentru ei, a fost totul frumos, muzica, mesele, discursurile, numai ca eu stateam acolo cu paharul in mana si nu simteam mai nimic, doar o oboseala care venea din cu totul alta parte, nu din petrecere…
De cand tot caut de lucru fiecare invitatie care vine parca e inca o sarcina pe lista, un costum de calcat, un cadou de ales, un drum pana acolo, si intre cateva interviuri care nu au mai sunat inapoi parca nu mai am loc in cap si pentru bucuria altora, ma simt groaznic cand scriu asta dar e adevarat.
Ukuleleul sta de cateva zile pe scaun langa pat, imi tot zic ca macar deseara exersez un cantec, si ajung acasa atat de ‘golit’ ca nici nu-l mai scot din husa, il privesc doar si ma gandesc ca atat ar trebui sa fac, sa pun degetele pe corzi, dar nu se intampla.
Nici nu stiu daca asta se numeste tristete sau doar epuizare, am venit aici tocmai ca sa invat sa pun nume la ce simt in loc sa le las sa se adune, dar deocamdata tot ce reusesc e sa le privesc cum trec pe langa mine fara sa le simt cu adevarat, macar le scriu undeva.