Dupa ce inchid magazinul, ies sa alerg. Nu dimineata, cum zic multi ca ar fi mai bine. Eu dimineata nu mai apuc, cu somnul asta care se muta tot mai tarziu in ultima vreme.
Am inceput acum 3 saptamani. La inceput doar pana la coltul strazii si inapoi, cam 5 minute, si eram deja rupta. Genunchii nu ma dureau, dar respiratia nu tinea deloc.
Acum alerg de 3 ori pe saptamana, pe la ora 21, cand strada e aproape goala si magazinele din jur sunt deja inchise. Acum incepe sa se intunece mai devreme, si pe la ora aia abia mai trece cate o masina. Fac o tura de 20 de minute, nu mai mult.
Prima saptamana m-am gandit sa renunt de 2 ori. Picioarele erau tepene a 2 zi si nu aveam chef sa mai ies. Dar am zis sa mai incerc o data, si tot asa.
Ce mi s-a parut ciudat e ca pe strada aia, seara, vad lucruri pe langa care trec zilnic cu masina si nu le observ. Un gard vopsit ciudat, cainele vecinilor care sta mereu in acelasi loc. Poate ca vine din obiceiul cu aparatul de fotografiat, nu stiu, dar acum ma uit mai mult in jur cand alerg decat cand mergeam pe jos.
Nu am ajuns departe cu distanta. Dar de 3 saptamani nu am sarit nicio zi din cele stabilite.